Cedry2k - Rugăciune 2 Text

Songtext zu Rugăciune 2


Strofa I:
Doamne, ascultă-mi durerea!
E multă vreme de când n-am mai zis nimic - iartă-mi tăcerea!
Împrăștiat în spurcăciune, gânduri tăciune, prea tulburat ca să mai fac vreo rugăciune.
Am cugetul rău, prea murdar și sleit ca să mai poată ajunge până la sufletul Tău.
Nu știu când am strâns mii de patimi pentru care nici n-am plâns, Tată - n-am avut pic de lacrimi!
Deși-s plin de rușine, n-am pic de iubire, n-am timp pentru Tine și mă simt ca-n mijlocul lui Februarie, Tu dă-mi o palmă ca lui Arie, să mă dezghețe, să mă dezvețe de nesimțire.
Fă primăvară, miresme, sunete, culori, soare peste pământ, ploaie sfântă din nori. Arată-mi dragostea acum, că-s muritor! Tâlcuiește-mi predania și primește-mi spovedania!

Refren x2:
Azi mi s-a făcut iar dor de Tine,
Am vrut să-ți vorbesc - mi-a fost rușine.
Doamne, știu că poate nu sunt demn de Rai,

Dar nici în Iad, te rog, Doamne să nu mă dai! (Nu!) Am scăpat din lesă printre oameni și rugăciunea mea-i perversă, Doamne!
Doamne, știu că poate nu sunt demn de Rai,
Dar nici în Iad, te rog, Doamne să nu mă dai! (Să nu mă dai, nu!).

Strofa II:
Am citit scripturile, am făcut legăturile și am încercat să-mi însușesc învățăturile, dar oare ce folos atâta timp cât îmi simt inima ca cel mai negru loc de pe pământ?
Nu mi-am dorit răul, dar l-am hrănit ani de zile la rând, l-am întărit și-acum mă ține flămând.
Dă-mi discernământ când cad în patul păcatului și ridică-mă, Tată! Mă văd în capătul iadului.
Doamne, dă-mi mie mila Ta și ajutorul, întărește-mi credința și-ndrumătorul, dă-mi multă dragoste ca să-mi ajut poporul și dă-mi curaj să mărturisesc tot adevărul! Fiindcă Tu știi bine, Doamne, că bogăția la care aspir e doar un colț din Împărăția Ta, deci fă o minune, Sfântă Treime și cu mine, și cu ceilalți păcătoși care au uitat de Tine!

Refren x2:
Azi mi s-a făcut iar dor de Tine,
Am vrut să-ți vorbesc - mi-a fost rușine.
Doamne, știu că poate nu sunt demn de Rai,
Dar nici în Iad, te rog, Doamne să nu mă dai!
(Nu!) Am scăpat din lesă printre oameni și rugăciunea mea-i perversă, Doamne!
Doamne, știu că poate nu sunt demn de Rai,
Dar nici în Iad, te rog, Doamne să nu mă dai! (Să nu mă dai, nu!).

Ascultă rugăciunea mea, o, Doamne!

Te rog, nu mă lăsa așa, o, Doamne!
Nimic n-aș fi fără dragostea Ta, o, Doamne!
O, Doamne!

Cedry2k - Rugăciune 2 Songtext

zu Rugăciune 2 von Cedry2k - Rugăciune 2 Lyrics Cedry2k - Rugăciune 2 Text Rugăciune 2 Cedry2k Rugăciune 2 Liedtext

Noch keine Übersetzung vorhanden. Musik-Video-Miniaturansicht zu Rugăciune 2 Songtext von Cedry2k

Video zum Rugăciune 2


Rugăciune 2 Songtext von Cedry2k


Andere Songtexte und Deutsche Übersetzungen

von Cedry2k

Beliebt Lyrics

Schwiizergoofe - Baum im Wind Songtext

Schwiizergoofe - Baum im Wind

Songtext & Übersetzung

Beliebt Neu Songtexte